despre valoare

Acum vreo juma' de an s-a difuzat pentru o scurtă perioadă o reclamă la o poşircă de categoria a III-a filmată într-o bodegă infectă de sat, care se încheia cu un vers de manea. Bineînţeles că nu mai ţin minte cum se numea produsul, dar am remarcat şi apreciat reclama pentru simplitate şi onestitate: frate, e un produs fără pretenţii care se adresează unei categorii sociale lipsite de pretenţii. În condiţiile astea prostul gust îl pot trece cu vederea. Imediat după reclama respectivă a intrat la un moment dat acea reclamă la cafea pe care cred că o cunoaşte toată lumea şi care s-a difuzat o perioadă mult mai lungă, aceea care începe cu rostirea cuvintelor "pauză cinci minute". Mi s-a părut genială alăturarea întâmplătoare a două reclame la fel de proaste, una cu buget redus, cinstită şi fără pretenţii, cealaltă cu buget mare, înflorită şi cu mega-pretenţii. Dincolo de faptul că respectiva cafea e cea mai proastă cafea "de firmă" pe care am băut-o, afirmaţie evident subiectivă, m-a iritat destul de rău falsitatea prestaţiei actorilor. În primul rând mi se pare trist-amuzant personajul care rosteşte acele trei cuvinte în deschidere cu o voce gravă, accent calculat şi o importanţă ce îmi e greu de descris în cuvinte. Nu înţeleg cum poate cineva să fie atât de narcisist încât să acorde atâta greutate rostirii unei afirmaţii atât de banale. Apoi, textul acela rostit de o doamnă remarcabilă şi cu mare renume, care laudă - nu, divinizează - acea cafea mediocră ar putea fi considerat exagerat şi ne-la-locul-lui chiar dacă era vorba de cea mai rară, fină şi scumpă cafea din lume. Spre deosebire de scenele din speluncă, această reclamă este realizată profesional, are tentă culturală, se adresează unei categorii sociale mai educate decât beţivii din comună, "lumii bune", dar este extrem de enervantă prin falsitate şi pretenţii.
Nu aş fi considerat demne de comentat cele două reclame dacă nu o vedeam acum pe doamna respectivă la un talk-show televizat. Nu vreau să se înţeleagă că aş avea vreo antipatie faţă de dumneaei, în mare mi-a făcut plăcere s-o urmăresc. Vreau însă să comentez această atitudine iritantă de superioritate pe care o constat la anumiţi intelectuali, printre care şi un alt participant la acea emisiune.
La un moment dat doamna iubitoare de cafea a afirmat că pentru a fi remarcat şi apreciat în România trebuie să te remarci întâi în străinătate. Aici aş avea un comentariu: da, de acord, pentru că, dincolo de presupusa pilăraie de la noi, cultura contemporană românească este în general slabă calitativ în comparaţie cu ce se produce în afară. Ca răspuns la afirmaţia respectivă moderatorul a invocat exemplul unui sportiv român, campion mondial la box, care reclama dezinteresul şi lipsa de apreciere din ţară. Într-adevăr, la un moment dat finala de campionat mondial în care boxat şi a învins nu s-a difuzat la noi. Aici un alt invitat s-a simţit nevoit să comenteze că, deşi el nu se pricepe la box, în comparaţie cu situaţia actorilor, situaţia sportivului este "în cu totul altă categorie, cu totul altă categorie". Da, faptul că boxul şi actoria sunt categorii diferite e cam singurul lucru corect pe care îl poţi spune în condiţiile în care recunoşti că nu te pricepi la box. Acum, când zici asta dat pe spate şi cu acea voce apăsată şi cu acel accent calculat caracteristice maximei "pauză 5 minute", mă faci să mă gândesc că ai putea fi un snob care crede că actorii sunt mai valoroşi decât sportivii, că_cultura este mai importantă pentru ţară decât titlurile la competiţii. Bun, o fi posibil să fie aşa, foarte bine că crezi asta, dar ăsta nu-i motiv să minimizăm importanţa celeilalte categorii. Din câte înţeleg eu, cele două situaţii, deşi ţin de categorii de activitate "cu totul diferite", sunt cam... identice. Dar bineînţeles că dacă toate categoriile socio-profesionale se tratează între ele cu dezinteres, superioritate sau chiar dispreţ şi acest comportament se transpune în cadrul unei categorii între membrii acesteia, atunci valoarea nu este recunoscută şi apreciată. Dincolo de asta, mă uit la reclamele noastre şi la reclamele străinilor. Sigur că şi acolo sunt reclame proaste, dar sunt şi multe reclame foarte deştepte. La noi asta cu cafeaua e printre cele mai bune. Probabil din cazuă că la noi valoarea e redusă şi pretenţiile mari.

despre telefoane

Cică Nokia închid fabrica din Cluj şi o să concedieze vreo 2000 de angajaţi. Am notat următoarele opinii exprimate în presa noastră:
1. Se pare că această fabrică are o contributie semnificativă la exporturile României. Cineva şi-a pus problema cum naiba de România, odată "grânarul Europei", exportă mai multe telefoane decât produse agricole. De acord.
2. Firmele private fac profit, nu protecţie socială. Dacă fabrica nu e profitabilă se închide. E criză, toată lumea o duce rău şi Nokia o duce rău în special. Recent au pus director pe unu' de are legături cu Microsoft şi a început să le promoveze sistemul de operare, care are o cotă de piaţă foarte mică. În ziua respectivă acţiunile Nokia au scăzut cu ceva gen 15%. Lumea nu mai merge pe telefoane, merge pe smart phones cu Android şi iOS.
3. E fascinant cum Nokia a trebuit să le plătească angajaţilor în total 200 de milioane de euro când au închis fabrica din Germania, de două ori şi ceva mai mult decât investiţia în fabrica de la noi.
4. Oamenii se plâng că n-o să-şi mai găsească de muncă "la vârsta asta". Bullshit. Acum 3 ani cum şi-au găsit? Iar Nokia e un nume destul de mare şi atârnă greu la CV.
5. O să vină alţi investitori. Să vină. Trebuie să devenim mai competitivi.
Părerea mea? E criză, e nasol, asta e.

concluzii

Gata, au trecut 3 luni, mâine mă întorc acasă. După găleţile de apă şi o-zonu' din vară, această ultimă săptămână mi s-a părut chiar liniştită. Cu excepţia serii de azi, când, parcă în cinstea plecării mele, s-a tras cu artificii de la ultimul balcon în iarbă. Îmi plac pirotehnicele. Şi eu mă jucam cu d-astea. Pute. Am închis geamul.
Stând zilele astea pe balcon şi contemplând boscheţii tunşi milimetric şi iarba stufoasă în lumina zorilor, a răsăritului, a asfinţitului şi apoi a lunii pline, mi-am dat seama că-mi va fi dor de Dresda. E un oraş frumos, curat, cu oameni de treabă, cu trafic lejer şi cu tot ce-ţi trebuie.
Dincolo de sentimentalisme, mai am de făcut o ultimă precizare: în Germania când e de râs se râde bine şi când e serios e serios. Spre exemplu, lumina în baie nu se aprinde de pe hol, ci din baie. Vai de mine, comutator în baie?! Curent?! Cum e posibil?! E uite aşa, pentru că aşa e corect şi serios. Ce să caute comutatorul pentru lumina din baie în afara băii? Mai mult decât atât, există priză în baie. Nu priză d-aia rahitică pentru răzătoarea de barbă sau ce-o fi, priză serioasă Schuko cu împământare. Dublă. Deci în Germania pot face o baie de 8 ore cu laptopul în braţe, prăjind simultan pâine, pentru că am două prize în baie. Altfel de ce aş avea două prize? Pe deasupra, pot şi să sting lumina fără să iasă aburul pe uşă. Asta da seriozitate! :D
Una peste alta, în Germania e frumos, limba nu e deloc aşa de grea cum zic unii, aşa că veniţi în Germania, numai să nu staţi la cămin. Noapte bună!

despre fulutaşi

Incredibil, pe iarbă e o tipă cu aripioare roz de fluturaş în spate.
Şi ălea din pomi cică nu-s cireşe, altfel s-ar fi cules.
O da.

despre toamnă

E o seară calmă şi răcoroasă de august. Vântul adie lin, norii se plimbă agale, eu stau pe balcon şi admir apusul. Pentru o construcţie nemţească, balconul căminului e execrabil. N-o zic eu, o zice colegul masterand în Construcţii (Civil Engineering). Balcoanele sunt prinse pe o structură exterioară din oţel, există chiar un gol de 1-2cm între uşa de la bucătărie şi podeaua metalică. Podelele sunt ca nişte recipiente dreptunghiulare în care, pentru un motiv care-mi scapă, e turnat ciment. Când plouă normal că recipientul-podea se umple cu apă. În acest sens e prevăzută o gaură în colţ, care spre deosebire de balcoanele româneşti unde apa curge în exterior, dă fix în balconul de dedesubt. Normal, e o gaură! Cu 10cm de ţeavă verticală. Asta în sine nu ar fi o mare problemă, dar (şi aici din nou nu e comentariul meu, ci al colegului licenţiat în Construcţii) podeaua nu e dreaptă şi nu e înclinată cum trebuie, deci apa în loc să curgă bălteşte până la o înălţime de aproximativ 15mm. Ca bonus, dacă stai pe balcon în aceste condiţii (să zicem c-ai măturat apa afară prin gaură) şi vecinul de deasupra se hotărăşte să măture apa lui, vei face un duş nemţesc jegos. Având în vedere că în aceeaşi clădire prizele de Internet nu-s mufate după standard, nu ştiu de ce mă mai mir.
Ok, am ratat începutul poveştii. Hai s-o luăm de la capăt. E o seară calmă şi răcoroasă de august. Vântul adie lin, norii se plimbă agale, eu stau pe balcon şi admir apusul. Soarele se scurge într-o lucire portocalie. Pe pajişte crengile cireşilor atârnă sub povara fructelor, pentru că în Germania nimeni nu culege cireştele, vişinele, corcoduşele, merele sau caisele din pomi. În Germania nu există duzi. Toţi duzii din Bucureşti ar trebui tăiaţi, valorificaţi şi înlocuiţi cu alţi pomi care nu jegoşesc asfaltul într-o mâzgă alunecos-puturoasă. OK, iar am zbârcit-o! :D
Au început uşor-uşor să îngălbenească frunzele şi să cadă castanele. Primele semne ale toamnei. Nu pot să-mi dau seama dacă s-a scurtat ziua, pentru că soarele oricum apune în jur de 9 şi nu ştiu când răsare că dorm la ora aia. OK, nu merge, schimbăm subiectul.
Un mare avantaj al vieţii din România e că pe primărie o doare-n cariocă de frunzele galbene care cad din copaci. Mie personal mi se pare frumos covorul mocirlos de frunze de pe asfalt, iar în Germania mă scoală cu suflătoarea când le strâng. E o mega ultra high-powered suflătoare. În Bucureşti nu se întâmplă asta. Printre obiectele de uz edilitar care mă scoală zilnic se numără maşini de tuns iarba, drujbe, suflătoare, maşini de gunoi şi mai nou un flex. Ce chirpiciu' lor fac cu un flex într-un cămin studenţesc la 8 dimineaţa numai ei ştiu. Azi au început cu bormaşinile. Şi dimineaţa şi seara. Vedeţi, un mare avantaj al vieţii în România este acela căcând vecinul se apucă s-o dea la bormaşină nu te surprinde cu nimic şi îţi vezi în continuare de treabă. În Germania e absolut şocant :)
Acum câteva zile tot dădea târcoale un elicopter. A bârâit vreo 2-3 ore. Ce dracu făcea numai el ştie. Cert e că există un motiv foarte bun pentru care aeroporturile nu-s în centrul oraşelor. Nu, nu e vorba că ocupă pista loc, ci că-s clădiri înalte şi că avioanele fac gălăgie. Faptul că aeroportul e departe de centru e un inconvenient cât se poate de neglijabil atât în Dresda, unde costă metroul de suprafaţă 2 euro, cât şi în Bucureşti de când a început să se circule decent pe drumul ăla. E un inconvenient mai mult decât acceptabil pe care-l suferim ca să avem linişte în oraş. Pe elicopterişti însă îi doare-n manşă de chestia asta.
Concluzii: a sta într-o ţară "subdezvoltată" nu e neapărat un dezavantaj. Nu te mai surprinde nimic, nu te deranjează excesul de zel al salubrităţii şi sunt puţine elicoptere. Şi n-o să vină niciodată doi plozi de culoare pe la vreo zece ani să se agaţe de coşul tău în supermarchet, să te ajute să bagi sticlele în aparatul de colectare şi să te-ntrebe dacă le dai bani în nemţeşte (cred că asta întrebau că altceva ce dracu) şi să nu ştii să le zici marş. Da, sunt camere de supraveghere. Ha ha ha.
Gata, am zis. Cred că trebuie să duc gunoiul că începe să pută.

despre transport 2

În articolul anterior făceam haz de oile de pe calea ferată. Îmi pare rău că la doar câteva zile distanţă se confirmă povestea. Dincolo de bietele oi, care n-aveau nicio vină, cine plăteşte repunerea trenului pe şine şi cine plăteşte întârzierea de ţşpe ore? Acum mulţi ani am visat o scenă similară. Cineva a trecut bulevardul în fugă, prin loc nemarcat, având o trecere de pietoni la 50m într-o parte şi alta la 30 în cealaltă, prin faţa maşinilor care aveau verde. Ţin să accentuez că maşinile nu erau undeva la orizont, ci foarte aproape şi se îndreptau cu viteză mare dar sub limita legală spre semaforul verde. Maşina a evitat persoana la distanţă de cm, dar i-a lovit câinele în plin. Bietul câine n-avea nici el nicio vină, îşi urmărea stăpânul inconştient. Stăpânul în loc să mulţumească tuturor sfinţilor că a scăpat ca prin urechile acului, s-a dus să ţipe la şofer că i-a călcat câinele. Mă miră că şoferul s-a abţinut de la a-i aplica 2-3 palme. Având în vedere că din maşină au căzut bucăţi în urma impactului, cu privire la pieton mi-ar fi plăcut să văd:
* plata reparaţiei maşinii
* despăgubire către şofer pentru timpul pierdut
* daune morale către şofer pentru sperietură
* amendă pentru trecut strada aiurea
* amendă pentru comportament iresponsabil faţă de animale cauzând rănirea sau moartea acestora.
Ceva de genul şi pentru ciobanu' lu' peşte.

despre transport

În Germania camioanele şi autocarele dau prioritate bicicliştilor. Normal, aici probabil e foarte greu să negociezi cu poliţistul, pentru că poliţistul are probabil un salariu decent şi ştie foarte clar că poate fi dat afară dacă negociază cu contravenienţii. Poate că exagerez un pic crezând că aici se înţelege că o bicicletă în plus în trafic înseamnă o maşină în minus, dar concluzia este că se respectă regulile. Pe de altă parte mi se pare cam aiurea să opreşti un autobuz ca să treacă o bicicletă, dar astea-s regulile.
În Germania rişti să te calce tramvaiul dacă eşti cu capu-n nori pentru că este foarte, foarte silenţios. Am mai zis asta parcă dar simt nevoia să accentuez ideea. Tramvaiele din Bucureşti ar trebui date la fier vechi, cu linii cu tot. Dup-aia, ori aduse tramvaie şi linii nemţeşti, ori puse troleibuze cu aceleaşi privilegii ca tramvaiele. Cred că rămân la ideea cu troleele, că tramvaiele n-am fi în stare să le exploatăm cum trebuie şi tot ar ajunge să trăncăne.
În Germania e imposibil să dormi în cămin dar poţi dormi foarte liniştit la 200m de gară. Am observat că în Germania trenurile nu claxonează, cel puţin nu în oraş. De ce oare? Deşi sunt mai silenţioase ca cele româneşti, se aud suficient de bine ca să nu fie nevoie să honcăne goarna la fiecare sută de metri. Înţeleg că la noi sunt obligaţi de un regulament să claxoneze, dar dacă în Germania se poate să nu, înseamnă că regulamentul nostru e de vină. Ca explicaţii posibile îmi vin în cap următoarele:
* în Germania nu umblă oile pe calea ferată
* în Germania nu umblă oamenii pe calea ferată
* în Germania nu trebuie atenţionaţi şoferii să nu forţeze bariera
* în Germania nu coboară lumea din tren să fumeze în cele 2 minute cât opreşte trenul în gară, sau dacă o fac, e suficient să le facă un semn cu mâna conductorul, nu trebuie să şi fluiere şi claxoneze
* conductorilor români le place să tragă de goarnă - şi mie mi-ar plăcea
* dracu ştie
Sunt convins că deşi în Germania au fost accidente feroviare mult mai nasoale ca-n România, ele nu s-au petrecut din cauza lipsei claxonului ci din cauză că aici trenurile merg. Repede. În Germania poţi să-i zici pe lângă "cale ferată" chiar şi "linie ferată" pentru că e dreaptă.
În ultimul rând am observat că în Germania muştele sunt mai puţine şi mai colorate. Au tot felul de reflexii iridescente. Da, muştele intră la categoria transport: se transportă pe ele foarte eficient plus ce microbi or mai transporta.

despre cercetare

Am primit feedback de la mai mulţi oameni cu privire la blog, cum că scriu prea multe prostii şi prea puţin despre ce fac aici. Treaba asta e intenţionată, seria curentă de articole se vrea a fi o privire restrânsă şi subiectivă asupra vieţii în Germania, centrată pe un cămin studenţesc zis printre cele mai moderne din Dresda. Cam tot ce povestesc aici sunt experienţe personale, ce am auzit de la nemţi/români e notat ca atare. Cam tot ce-am scris până acum trebuie înţeles în sensul de "mai în glumă mai în serios": esenţial nu e că mă plâng că buda dă pe dinafară, ci faptul obiectiv că nu numai în România e jeg în cămin sau pe străzi, ci şi în Germania. Dacă vreţi e un manifest în sprijinul ideii "nu vă mai plângeţi că e nasol în România". Ce fac aici e în primul rând o documentare, altfel n-aş avea voie să scriu pe blog din reţeaua căminului, care e doar pentru uz ştiinţific :)
După o lună de stat aici pot spune sincer că da, mi-ar plăcea foarte mult să trăiesc în Germania, dar nu la cămin şi nu înainte să învăţ bine limba.
În altă ordine de idei, poate că un conţinut mai variat pe blog ar fi binevenit, aşa că hai să povestesc şi cu ce mă ocup. Mă ocup cu Wireless Sensor Networks. Ca să explic repede ce înseamnă WSN, să zicem că vreau să măsor poluarea în Bucureşti (în Dresda n-ai ce poluare să măsori că e mai mult spaţiu verde decât betoane). Mă duc şi pun pe fiecare al 10-lea stâlp o cutiuţă cu senzori şi o antenă. Cutiuţa măsoară ce mă interesează şi trimite datele la cutiuţa vecină, care le dă mai departe până ajung la o cutie mai deşteaptă legată la Internet. În Bucureşti problema e destul de simplă pentru că ai cabluri de 220V trase peste tot, dar dacă vreau să fac ceva similar pe câmp sau în pădure trebuie să le pun baterii şi panouri solare. La fel trebuie să fac şi dacă vreau să măsor, să zicem, umiditatea într-o biserică monument istoric, în care nu pot să trag cabluri cum am eu chef. De aici vin o grămadă de probleme interesante, care se reduc cam toate la cost. Costă să instalezi nodurile şi să pui reţeaua în funcţiune, deci trebuie să meargă instalarea cât mai uşor şi automatizat. Costă nodurile, deci trebuie să acoperi suprafaţa dată cu cât mai puţine, deci trebuie optimizată comunicaţia între ele. Costă mentenanţa, deci trebuie să ţină bateria cât mai mult, eventual să aibă panouri solare sau altceva - dar asta adaugă la cost. Trebuie să funcţioneze reţeaua chiar dacă se defectează o parte din noduri. Trebuie să se poată upgrada softul de la distanţă. Trebuie să nu se blocheze / viruseze şi aşa mai departe. Sunt o grămadă de direcţii pe care se cercetează. Iar când cercetarea va fi gata vor fi noduri d-astea peste tot şi vor forma o "inteligenţă ambientală" care va şti tot timpul unde eşti şi ce faci, pentru că vei avea noduri similare în telefon, în haine, în papuci şi poate şi sub piele. Mwahahahaha. :) Îţi va conveni să le ai pentru că nu va mai trebui să stai la coadă la supermarchet până schimbă băiatul rola din casa de marcat, cum fac eu în Germania săptămânal, nu va mai trebui să compostezi bilet sau să apropii cipul de cititor, o să ştii cu 2 zile înainte să ţi se rupă adidaşii, o să ştii câte calorii ai ars, o să-ţi analizeze transpiraţia şi o să ştii ce boli ai. Deocamdată poţi doar să aprinzi lumina de pe iPad.
Una din marile probleme care mă macină relativ la aceste WSN-uri: dacă îmi pun un panou solar pe casă, ziua absoarbe soare şi noaptea absoarbe iluminat stradal. Se pune că fur energie de la primărie? Dar dacă-l pun pe gard şi lasă umbră pe asfalt? Dar dacă nu-l pun şi lasă cutia umbră oricum?

despre gradinarit

Acum că m-am mutat departe de biserică nu mă mai scoală clopotele, în schimb nu pot să dorm de petrecerile macaronarilor şi dimineaţa mă scoală drujba. Fiindcă Dresda e în topul oraşelor după suprafaţa de verdeaţă pe cea totală, sunt mulţi boscheţi de tuns. Nu credeam c-o s-ajung vreodată să mă gândesc la dezavantajele de a avea spaţiu verde, dar na, viaţa e plină de surprize. Boscheţii respectivi sunt de fapt nişte pomişori de 1,50 m plantaţi foarte aproape unul de altul. De câteva dimineţi tot vine un nene cu o drujbă şi o bagă în ei. Rezultă un fel de zid verde, perfect drept, şi o grămadă de frunze pe jos lângă, care se strâng după. Sunt convins că şi în alte părţi se practică treaba asta, unii preferând s-o realizeze cu nişte foarfece de tuns boscheţi, dar nemţii sunt mai eficienţi. Mă întreb dacă s-ar putea face cu explozibil, ar fi genial. Acum nu înţeleg ce dracu' îţi trebuie 6 ore să tunzi nişte boscheţi. Ori te distrezi, ori ai normă, ori pur şi simplu sunt multe frunze de tăiat. Nu la câini, că nu există.
Pentru maşini există o grămadă de restricţii legislative privind poluarea; pentru drujbe mai puţine. Aşa se ajunge câteodată ca în Dresda, unul din cele mai verzi oraşe din Europa, să pută a benzină mai rău ca-n Bucureşti, unul din cele mai betonate şi împuţite oraşe din Europa.

zori

În Germania la 4 dimineaţa dau zorii. E interesant că soarele răsare mai devreme în Constanţa decât în Timişoara. E drept că ar fi aiurea să fie 14:05 în Constanţa, 14:00 în Braşov şi 13:55 în Timişoara deci trebuie să discreizăm zonele orare.
Pe pajişte italienii, care au karaokeat toată noaptea, încearcă să le explice nemţilor ce-i ăla nu-ştiu-ce obiect şi cum i se zice în diverse limbi de circulaţie internaţională. Cred că Fuck You înţelege cam toată lumea.

despre distracţie

În Germania lumea se distrează, ca oriunde pe glob. Zic oriunde pe glob cu convingere: cred că şi-n cele mai sărace zone copiii se distrează jucându-se cu beţişoare şi pietricele în nisip; şi în zonele de război lumea se distrează - am citit recent un articol despre astronomii amatori din Afganistan şi pericolele pe care le sfidează.
Revenind la Germania, uite un exemplu de distracţie: se bea până la 1 noaptea, se ia o găleată de apă (sper că era apă!), se caută un geam deschis la etajele inferioare ale căminului, se aruncă apa în el şi se fuge. Idioţi sunt peste tot pe glob. Noroc că stau la 3 şi apă e mai puţin probabil să-mi intre, dar deja începe să-mi fie frică de sticle, animale moarte, căcat sau fumigene. Parcă n-am chef să-i explic administratorului în gergleză de ce a luat foc perdeaua.
Oamenii de la facultate mi-au zis că e normal să fie petreceri în cămin tot timpul şi că să-mi iau dopuri de urechi de la farmacie. Am zis că nu-mi bag dopuri în urechi din principiu, dar ar fi o soluţie să-mi bag sticla-n el de stagiu. Acum bineînţeles că "e normal" nu implică vreun acord ci doar că aşa stau lucrurile de obicei. Şi bineînţeles că n-am nimic cu ideea de petrecere vineri seara, şi eu petrec în Bucureşti. Am ceva cu ideea de gălăgie marţi la 3 dimineaţa, atât. Ţin minte când am fost în Sibiu la concert acum mulţi ani, când era capitală culturală europeană, că primarul neamţ şi mare, mare gospodar a închis concertul la 12 noaptea ca să nu fie gălăgie. Păi bine mă, noi venim cu miile şi vă pompăm la economia locală şi voi nu sunteţi pregătiţi cu o gară decentă sau măcar cu mâncare la fast-food şi pe lângă asta mai opriţi şi concertul că-i prea târziu şi gălăgie. Care concert e un eveniment anunţat cu juma' de an înainte. În Germania pe de altă parte petrecerile zilnice din cămin nu se opresc la 12. Nu ştiu cum să comentez, trageţi voi ce concluzii credeţi.
În altă ordine de idei am aflat de ce closetul împroaşcă juma' de baie când tragi apa: e franţuzesc. Mama voastră de dizainări habarnişti cu formele voastre căcăcioase. Un veceu, o maşină sau un lift trebuie în primul rând să meargă bă, dup-aia s-arate bine. Ălea nemţeşti în general fac şi una şi alta.

diverse

În Germania şaorma se numeşte dürüm şi e mai nasoală decât aia din Bucureşti. Kebabul nu se serveşte la chiflă ci într-un fel de lipie groasă de 1 cm şi e mai bun decât ăla din Bucureşti.
În Germania studenţii nu respectă împărţirea gunoiului pe categorii. Se aruncă de toate peste tot.
În Germania buda din cămin e mică şi aruncă stropi când tragi apa. Capacul de veceu e şi el mai mic decât trebuie. Rezervorul stă 20 minute să se umple. Urăsc buda din cămin. Pentru 190 de euro pe 11 m2 aş fi vrut o budă mai bună.
În Germania există linii de noapte, ceea ce e foarte tare. Înţeleg că acum există şi-n Bucureşti. În Dresda un bilet valabil o oră (pe liniile de zi) costă 2 euro şi un abonament lunar 49. Cu biletul respectiv poţi merge cu trenul până la aeroport. Noaptea am impresia că poţi merge oricât cu 6 euro. Ori e transportul foarte scump aici, ori e foarte subvenţionat la noi, ori ambele. Cred că ambele, că şi nemţii mi-au zis că li se pare scump. Parcă am zis deja că mâncarea costă la fel, chiriile la apartamente par a fi cam la fel, deci da, transportul e în mod obiectiv scump. Benzina cică ar fi 1,5 euro litrul. La fel.

despre internet

Am mai comentat că în Germania la cămin Internetul e măsurat şi limitat. Cartele de Internet mobil cu trafic nelimitat n-am găsit. Nici n-am căutat prea mult ce-i drept. Adică sunt dar iti limiteaza grav viteza dacă transferi peste X.
Eu nu pot să înţeleg cum în România şi-n Coreea de Sud se poate să ai Internet peste tot aproape gratis şi nelimitat şi-n ţări occidentale civilizate nu. Adică înţeleg dar tot injust mi se pare.
Băi: deci se ia o fibră, sau un mănunchi de fibre, care se leagă într-un router şi se dă net la populaţie. Routeru' stă într-un dulap într-o cameră tot timpu', fibra stă în canal tot timpu'. Nu dispare routeru' din dulap dacă nu transfer date prin el, nici fibra din canal. Nu plăteşti chirie mai mică nu te costă materialele mai puţin. Nici măcar nu consumă semnificativ mai puţin curent. Nu costă mai mult să transferi date şi nu costă mai puţin să nu transferi, decât dacă umfli preţu' artificial ca un nenorocit împuţit. Ce pachetu' meu e aşa de greu de înţeles conceptu' de sârmă închiriată, prin care transfer cât şi ce vrea racheta mea? Sunteţi pe reţeaua centrului de cercetare. Bine. Vă e frică să nu stea tot poporu' pe torenţi să vă înfunde ţeava. Bun, vă înţeleg. Există o chestie numită QoS (Calitatea la Servici' care este) cu care puteţi prioritiza traficul important sau puteţi limita viteza de transfer pentru studenţii din cămin, fără să fie nevoie să limitaţi volumul total. Greu. Complicat. Mai simplu e de implementat sistemul de monitorizare cu grafice de tot felul pe site. Bun. Trecem şi peste asta, 1G pe zi să zicem că-i suficient, deşi dacă vreau să trag de-acasă o maşină virtuală de 10G că am nevoie de ea în scopuri ştiinţifice şi de cercetare, ţeapă. O trimit prin poştă pe DVD.
Faza cu transferul să zicem că v-o impun ăia de vă dau ţeva s-o daţi mai departe să sugem şi noi plebea nişte biţi din ea, am înţeles. Da' serveru' de DNS de ce căcatu' meu ia 3 până la 5 secunde să rezolve un domeniu? Cumva logaţi siturile pe care intru şi vă e discu' lent, sau cum? Că numai la prostii de genul ăsta mă pot gândi. E un polizei acolo care vede: Răzvan vrea să acceseze blogger.com. Îi daţi voie? şi îi ia 3 până la 5 secunde să dea Ja. Pentru cei ce aveţi probleme de genul ăsta, recomand înlocuirea serverelor de DNS date te "ISP" cu cele de la OpenDNS. Sper că nu încalc dreq vreo regulă pe treaba asta.
Bun, înţeleg şi că nu sunteţi în stare să administraţi un nenorocit de server DNS. Mă dar nici o mufă UTP nu sunteţi în stare să cablaţi da-v-aş foc la valiză? Orice prost învaţă la şcoală sau de la vecinu' de bloc sau de pe Uichipedia să facă un cablu UTP. În Germania nu se învaţă. Vreau să bag şi eu un cablu mai lung în priză să pot sta cu leptopu'n pat. Nu se poate. Îţi trebuie un cablu special, scrie şi pe site la ei, în care perechea maro se crossoveruieşte cu aia portocalie (asta trebuie să vezi singur nu mai scrie pe site). DE CE?! Intenţionat? De idioţi? De cretini? De vest-europeni? Ca să nu intre hoţii pe geam să tragă cablu până-n maşina din parcare să fure net?
EDIT: Hai să inversăm şi faza cu împământarea la priză şi să facem clanţa să se mişte-n sus ca să deschidă uşa, dacă tot ne căcăm în ele de standarde. Chiar, m-a pocnit paranoia, ar trebui să verific să nu mă curentez dreq.

despre mărunţiş

Pentru că totul e superb şi problemele majore le-am rezolvat :p voi aborda acum problemă banală.
În România nu prea mă preocup de mărunţiş. Lucrurile pe care le cumpăr de la chioşc au în general preţ rotund şi lucrurile pe care le cumpăr de la magazin le plătesc în general cu cardul. Nu mă pomenesc aproape niciodată cu monede sub 10 bani. De cele de 50 se scapă repede, de cele de 10 se scapă în automatul de cafea. Mai există de 20? Parcă nu, tot timpul primesc 4 de 10 şi priviri urâte când n-am mărunţi. Habar n-am, deci nu mă preocupă mărunţişul, q.e.d.
În Germania nu acceptă Visa la supermarket-ul pe care-l folosesc de obicei (!!!), deci trebuie să mă descurc cu cash. Inevitabil mă umplu de mărunţiş, care e mult mai variat decât la noi. Câteodată încerc să plătesc cu monede suma fixă, câteodată nu - în special când e coada lungă în spate şi oamenii comentează că puştiul de la casă a băgat rola invers în casa de marcat şi a trebuit să aşteptăm 5 minute până a venit cineva să-l rezolve (se întâmplă mai des decât vă imaginaţi). E nasol să car un sfert de kil de monede în buzunar şi să caut prin morman valorile potrivite. Deci am o grămadă de cenţi, bicenţi şi pentacenţi. De valorile mai mari se scapă repede la casă, la bilete de transport, la şaormerie sau la maşina de spălat. Problemă: ce să fac cu mărunţişul?
* să-l strâng în borcan şi să-l duc la bancă să-l schimb? Mi-au zis nemţii că se practică. (penibil + lene)
* să plătesc cu 50 de monede de 1 cent în loc de una de 50? (penibil + priviri urâte)
* să-mi fac MasterCard? (înc-un cont+card pe cap, priceless) * să fac petiţie la supermarchet să accepte şi carduri Visa? (penibil + nu vorbesc nemţeşte)
* să fac petiţie la UE să desfiinţeze monedele de 2 şi de 20 cenţi, măcar să fie mai uşor de căutat printre ele? (LOL)
* să-i dau la cutia milei? (nu, că mă trezesc cu clopotele)
* să-i dau la cerşetori? (nu, că nu sunt, şi şi dac-ar fi s-ar uita urât la mine)
* să-i topesc şi să valorific cuprul? - s-ar putea să fie o idee bună! Staţi să vorbesc cu tipul cu 500 de amperi.

despre cultură

În Germania e multă cultură, creşte pe câmpii şi pe marginea drumului.
Spre exemplu Germania a oferit lumii de-a lungul timpului scriitori, compozitori, filosofi etc. Nu cred că are sens să discut despre cultura clasică, găsiţi pe Wikipedia.
E şi multă cultură contemporană în Germania. Spre exemplu există mult grafitti, poate nu la fel de mult ca-n Bucureşti dar există. Lângă cămin s-a ţinut şi ieri şi azi concert sau ceva, dar s-a terminat pe la 22-23. Acum e 2 jumate dimineaţa şi pe pajiştea din spatele căminului e petrecere. Se ţipă şi se hăhăie în diverse limbi printre care germană, engleză şi spaniolă, că doar deh, e un mediu internaţional. Se ascultă tot felul de chestii la un boombox şi termopanele nemţeşti nu fac faţă. E 2:30 AM şi nici în Germania nu scap de O-Zone. Să-mi bag bâta-n ozonu' vostru. Asta e cultura de-o exportăm. Şi se-ntoarce să ne bântuie în nopţile triste.
Acum, poate mă mai ajută Andrei cu vreo recomandare de algoritm referitor la problema următoare:
* e deja 3 dimineaţa şi nişte cetăţeni europeni fac gălăgie
* vreau să dorm
* dopuri în urechi nu-mi bag din principiu şi oricum n-am de unde face rost la ora asta
* să mă duc la ăia să le zic să dea mai încet iar nu fac, tot din principiu, că e penibil şi n-am chef să-mi iau priviri dubioase dup-aia 2 luni sau cât mai rezist să sau pe-aici
* muzică pe laptop de pot dormi pe ea s-o acopere p-a ălora iar nu pot să bag, că-mi comentează vecinul de modul cu buda proprietate personală şi de cuplu
* cu căşti în urechi nu adorm din principiu şi oricum n-am de unde să fac rost la ora asta
* să mă-mbăt până pic lat ca să nu le mai aud ălora gălăgia iar nu pot, că n-am de unde să cumpăr alcool la ora asta, şi chiar dac-aş avea nu prea e sănătos; în plus s-ar putea ca în loc s-adorm să ies să le fac scandal. Sau să mă alătur petrecerii.
Ce să fac deci? Scriu pe bloagă până pic poate de somn şi mă defec sub unghi îngust de data asta, cu presiune sporită, în el de stagiu şi de dezvoltare umană în sprijinul inovării, aia fac.

Despre mutat

M-am mutat. Camera are fix 11,01 metri pătraţi. E prea multă mobilă în ea pentru o cameră aşa de mică:
* pat
* măsuţă cu televizor (o da, am televizor şi prind o alternanţă ciudată de CNN şi BBC, Euro{News, Sport} în germană, multe desene animate în germană, multe teleshoppinguri în germană şi alte canale în germană).
* masă pe care stau acum cu laptopu'
* altă masă
* altă masă 2
* o măsuţă
* un scăunel
* un mic taburet
* o etajeră
Ăştia-s cretini. Nu ştiu dacă e mobila căminului sau a cui a stat aici sau o combinaţie. Pe hol e încă un dulap cu cheie.
Dacă vă bate gândul să faceţi vreun stagiu/facultate/master p-aici, vedeţi că trebuie să v-aduceţi de-acasă sau să vă cumpăraţi de-aici TOT:
* cearşaf
* pernă
* prosoape
* curpapir / hârtie inginerică
* săpun
* tot
Vi se dă doar un pat şi o saltea în configuraţia "de bază", mie mi-au dat şi mobila sus-menţionată. Am auzit zvonuri că-n unele locuri nu-ţi dau nici pat, dar nu ştiu dacă să le cred.
Nu puteţi închiria cameră la cămin decât dacă sunteţi studenţi. Eu nu-s student sunt doctorand deci tot "student" in English. Chiar dacă eşti student, în Germania nu poţi închiria camera direct de la Studentenwerk (un fel de Administraţie a Căminelor din tot oraşul) decât pe minimum 4 luni. Cum eu stau 3 şi cum la International Guesthouse n-am rezervat cu şaptişpe luni înainte că nu ştiam exact în ce perioadă vin şi deci n-am putut să stau decât până azi, am subînchiriat camera de la cineva. Anunţurile de subînchiriere le găsiţi tot pe situl Administraţiei şi mai departe e efectiv cum v-o fi norocul. Ori că închiriaţi direct ori de la studenţi o să vă urâţi zilele.
Spre exemplu aici mi-a bătut unu' la uşă că cică cine sunt. M-am recomandat, i-am zis ce caut aici, în loc să-mi zică şi el un welcome un ceva mi-a zis să mă cac în buda cealaltă că aia-i a gagicii şi-a lui. Nu salut nu pa nu nimic.
În România nu ştiu dacă-ţi vin oaspeţi la Politehnică dacă-i poţi pur şi simplu caza în Regie. Probabil că poţi. În Germania se pare că nu.
Alături e concert.
Becul e ars.
Internetul merge ca un intestin constipat.
Îmi urăsc viaţa şi-i urăsc din adâncul sufletului pe ăştia cu proiectul lor. Le mulţumesc că mi-au oferit deosebita oportunitate de a trăi în 11,01 m2 printre oameni antipatici şi le doresc să stea şi ei "între 3 şi 8 luni" o dată la 3 ani departe de familie şi să se simtă măcar 30% din cât de căcăcios mă simt eu. Trăiască UE şi fondurile structurale de tre' să le absorbim cu orice preţ.

Despre vorbit

E 11 noaptea trecut, grătarele s-au stins, berea e pe terminate şi cele trei cercuri de studenţi de pe pajişte s-au strâns într-unul singur, atât de dens încât e compus din două rânduri. Neavând ce face şi stând ca animalu-n cuşca de la zoo, m-aş fi dus şi eu, dar habar nevorbind limba ce dracu'.
Stau şi mă întreb la ce mi-au folosit cei 8 ani sau câţi dracu' am făcut de franceză. O fi fost mai bine dacă făceam germană? Având în vedere că odată la 2-3 ani când mă uit pe TV5 nu înţeleg mai mult de un sfert din ce zic ăia, probabil că nu. Adică să dau bună ziua, să cer 2 beri şi să număr până la 10 mă descurc oricum, dar între a şti atât şi a putea purta o conversaţie e cale lungă şi din experienţa cu franceza calea asta ori o parcurgi până la capăt ori degeaba. Dovadă în plus colegii români care au făcut câteva luni cursuri de germană nu pot nici ei purta o conversaţie. Poate învăţam mai multă franceză dacă era ceva interesant pe TV5. Poate învăţam germană dacă se făceau/difuzau desene animate mişto în germană. Engleză aşa am început să-nvăţ, orice ar zice idioţii care propun să se dubleze nu numai desenele, dar şi filmele în română. În Germania am impresia că-s dublate toate şi poate că d-aia trebuie să-l iau pe colegul de birou să-mi negocieze chiria pe cameră. Că nah subtitrările nu-s bune, te ajută şi să-nveţi limbi străine şi să citeşti limba proprie, ceea ce e în mod evident nasol. Da, mâine trebuie să părăsesc căminul înalt şi modern zis şi International Guesthouse şi să mă mut într-un cămin mai mic şi mai puţin modern. Camera cică are 11 metri pătraţi. 11,01 de fapt, cum scrie pe site cu tradiţionala precizie nemţească. Asta în care-s acum pare un pic mai mare, dar nu cred că are mai mult de 14-15. Oricum, mi se pare suficient de mare; cealaltă pare cam înghesuită. Măcar mă mut un pic mai departe de biserică. N-o să mă mai scoale clopotele dar se zvoneşte că n-o să pot dormi de petreceri şi de clubul de la subsol. Să mă defec sub un unghi larg în ea de viaţă.

Despre gunoi

După cum am mai spus în Germania gunoiul e ultracategorizat: ziare, ambalaje, "bio", sticle de 3 feluri şi gunoi menajer.
Azi se curăţă strada. Se vine cu o suflătoare care ridică noroiul acumulat lângă bordură, după care se curăţă. Lucrătorii de la salubritate, că în Germania nu poţi să le zici gunoieri, au uniformele curate lună.
Mi-am clarificat cum merge treaba cu returnatul PET-urilor: la raft e afişat preţul produsului propriu-zis, iar lângă e scrisă mic taxa de ambalaj. Pe bon sunt trecute tot separat. Deci dacă ai puţini bani la tine trebuie să fii atent la calcule sa incluzi suprataxa, altfel o să ai surprize la casă. Evident, când ai terminat de băut ce-i în sticlă o aduci înapoi la magazin, o bagi într-un automat şi ţi se returnează taxa sub forma unui bon pe care-l dai la casă şi ţi se scade din valoarea cumpărăturilor. Alt lucru drăguţ, nu ştiu dacă sunt obligaţi prin lege sau pur şi simplu sunt nemţi, în alt colţ al etichetei e trecut mic preţul pentru 1 kg sau 1L de produs, astfel că poţi să compari de exemplu un sixpack de beri la 0,33L cu o ladă de 20x0,5L sau un caşcaval ambalat la 250g cu unul la 400g fără să trebuiască să calculezi. Revenind la PET-uri (că la sticlele de sticlă taxa de ambalaj e mică şi oricum se practică şi la noi returnatul), mi s-ar părea foarte tare să se implementeze şi-n România aşa ceva. Pe lângă aspectele negative gen "încă o coadă la care trebuie să stau" şi "alţi bani daţi aiurea la firma care implementează sistemul", când ştii că fiecare PET aruncat aiurea te costă 1 leu poate o să vedem mai puţin gunoi plutind pe râu sau zăcând pe pajişte. 1 leu e o taxă rezonabilă, având în vedere că atât e aici, unde preţul produsului propriu-zis e cam cât e şi la noi. Atât.

Despre spălat

Azi am spălat rufe. Maşinile de spălat sunt la subsol. Sunt 3 maşini de spălat pentru un bloc de 16 nivele cu 20 de camere pe nivel. M-am dus armat cu două pungi de rufe, detergent şi monede. Peste 40 de minute m-am întors să pun la uscat prima tranşă şi la spălat tranşa a doua. De data asta am uitat, în mod evident, să pun detergent în maşina de spălat. Îs varză, ştiu. Acu' trebuie să mai bag 2,10 euro în maşina de spălat. Uscătorul, care costă 1,10 euro, nu funcţionează nici el. Corectură: de fapt funcţionează, dar l-am crezut pe unu' care mi-a zis că nu. Îs varză, ştiu. Sârme pe balcon nu-s. Noroc că mi-a lăsat un coleg un ceva de întins rufe, dar deocamdată e-n altă parte. Deci am ciorapi întinşi pe toată masa şi tricouri agăţate de rafturi. Pentru cămăşi am din fericire umeraşe. Să-mi bag piciorul în el de stagiu, în el de cămin, în ea de biserică care mă trezeşte în fiecare dimineaţă şi-n fiecare seară, şi-n general în ea de viaţă. Vreau acasă.

Despre sculat

Există o mie şi una de propuneri pentru rezolvarea problemei aglomeraţiei în trafic, aplicabile în Bucureşti, în Londra, în SUA şi în alte părţi. Una dintre ele ar fi decalarea orelor de lucru. Unii să înceapă la 7, alţii la 8, alţii la 9, alţii la 10. Unora le convine, altora nu; în unele cazuri se poate, în alte nu; nu în ultimul rând, e discutabil cât de mult ajută. În Bucureşti cel puţin dacă începi lucrul la 8 te confrunţi cu o aglomeraţie groaznică şi la suprafaţă şi în metrou. Dacă începi la 10 e semnificativ mai gol. În acelaşi timp unora le place / convine să se trezească dimineaţa la 6, altora nu. Mie îmi place să mă culc târziu şi să mă scol târziu, deşii unii spun că n-ar fi sănătos. Dincolo de ora de trezire în sine, care până la urmă se educă, îmi place să evit aglomeraţia din metrou şi toţi tusomagii infecţi. Fără să fac un studiu ştiinţific solid susţin că n-am răcit niciodată de la frig, am răcit de la hapciugarii din metrou. Ca dovadă empirică în Dresda e foarte frig (10-15 grade cu ploaie şi vânt), am haine de vară şi nu-s răcit. Da, ce-i cu atitudinea asta de superioritate? Eu nu tuşesc în metrou, şi dacă tuşesc pun dracu ceva la gură şi mă-ndrept spre un loc gol. Revenind la problematica orei de trezire, cunosc oameni care încep lucrul şi la 6, şi la 7, şi la 8, şi la 9, şi la 10 şi mai târziu. Eu încerc din răsputeri să mă plasez undeva după 9 şi de cele mai multe ori reuşesc. Problema cu Dresda însă e că străzile sunt late, semafoarele funcţionează, tramvaiele vin des şi nu în ultimul rând densitatea de populaţie este mică. Neexistând problema aglomeraţiei pică argumentul cu decalarea orelor şi aici toată lumea se scoală nemţeşte la 6:30-7, sau cel puţin aşa se presupune. Până la urmă aş fi de acord, dar cealaltă problemă e că şi colegii mei de birou vin târziu la muncă. Dacă ajung înainte de 9:30 risc să găsesc uşa încuiată şi probabil că o cheie şmecheră cum am povestit mai demult că au ăştia, cu ecran LCD, nu se copiază aşa uşor / ieftin. Şi ar mai fi o problemă, fiindcă n-am avut norocul de-a prinde un cămin cu buda pe hol la etaj ci cu buda în modul, am convenit cu colegii să folosească ei baia până la 8, că trebuie să ajungă la muncă devreme, şi eu de la 8 încolo că n-am program strict. Deci eu dacă mă scol la 7 practic pierd vremea o oră. Acum bineînţeles că aş putea lucra ceva, dar într-o oră nu prea ai randament, că imediat ce te apuci trebuie să termini, aşa că azi de exemplu scriu pe blog. Pe lângă asta ar mai fi o problemă destul de importantă pentru mine: ca să menţin constantă durata somnului ar însemna să mă culc la 10-11 în loc de 11-12, pierzând o oră din relaxarea de seară. Ceea ce în [cenzurat] mea contează aşa că tăceţi dracului din clopotele [cenzurat] şi lăsaţi-mă [cenzurat] să dorm când şi cât vreau! Fi-v-ar tradiţia porcului de râs cu spume!

Noaptea lungă

Pe 1 iulie s-a ţinut Lange Nacht der Wissenschaften, Noaptea Lungă a Ştiinţelor, care a durat oficial până la 1 noaptea şi nu s-a prelungit după. Practic diverse colective din aproape toate facultăţile din Dresden au organizat demonstraţii mai mari sau mai mici despre treburile cu care se ocupă, ce-i învaţă pe studenţi, ce cercetează şi ce rezultate au. Lumea s-a putut plimba între diversele expoziţii pe jos sau cu atobuze gratuite puse la dispoziţie special pentru eveniment. În campusuri au fost instalate chioşcuri mobile cu mâncare şi bere. Lumea a venit, s-a uitat, a învăţat, s-a distrat. Iată câteva din lucrurile pe care le-am văzut:

* la HTW Dresden (Universitatea de Ştiinţe Aplicate) se dezvoltă tehnologii pentru "casa viitorului". Poţi să controlezi lumina, aerul condiţionat, aparatul de cafea etc. de pe un iPad şi să vezi cât consumă toate cele ca să ştii ce şi când opreşti şi să fii ecologist. Sau ca să reduci factura la lumină. Le-am zis că nu mă interesează daca n-are comandă vocală ;* tot la HTW se dezvoltă tehnologii de poziţionare de înaltă precizie şi tehnologii de monitorizare a factorilor de mediu. Spre exemplu au nişte senzori instalaţi care "au grijă" să nu facă igrasie nu'ş'ce catedrală. O să ziceţi whatever, au pus şi ei nişte senzori de umiditate. Da, dar senzorii sunt wireless, sunt mici şi bine deghizaţi să nu strice peisajul (cerinţă clară a arhitecţilor) şi n-au nevoie de inspecţie şi schimbat bateriile decât odată la câţiva ani. Nu trage nimeni 10 cabluri prin aer în biserică.
* în Germania se consideră că experimentele clasice cu arcuri electrice şi scântei de tot felul sunt fumate. Aici nu se lucrează cu înaltă tensiune, se lucrează cu înalt curent. Au luat 3 cabluri groase cât mâna, le-au legat în scurt la capăt şi-au băgat prin ele 500A. Lumea era invitată să pună mâna să vadă cum se încing. Lumea a fost încântată; eu am zis da, drăguţă realizare, dar cam stupid. Se încinge o sârmă. Reşou' meu se-ncinge mai tare şi n-are nevoie de priză trifazică şi transformator. Mai interesant era că dacă luai două sârme şi le apropiai interacţionau magnetic şi simţeai cum vibrează. Fiin'că aşa e definit amperu', ar fi fost poate mai educativ să le-arate copchiilor treaba asta să simtă şi ei ce învaţă la şcoală.
* La TU Dresden (Universitatea Tehnică) au observator astronomic, dar n-am văzut căciula dată jos de pe telescop. Au şi planetariu dar era coadă aşa că am zis că na, planetariu au şi-n Bacău şi am continuat traseul prin campusul TU:
* Stand de testat pneuri, în care un robot dă cu o roată de-o bandă rulantă şi înregistrează diverşi parametri. Devine interesant când simulează un derapaj şi face mai rău ca creta pe tablă. E distractiv.
* Ceva cu lasere dar era-nchis. Fiindcă aveau azot lichid prin preajmă am zis că hai să vedem. Am băgat pentru a nu-ştiu-câta oara deştele în azot lichid, care fierbe imediat în jurul lor şi se simte mai degrabă squishy decât rece. Dacă le ţii prea mult însă rişti să rămâi fără ele. Am văzut pentru a nuşcâta oară cum pluteşte supraconductorul răcit cu azot lichid pe o şină de magneţi. Cei care vedeau pentru prima dată erau de-a dreptul fascinaţi.
* Ceva cu o ţesătorie. Maşini de ţesut clasice. Până la urmă sunt nişte roboţi destul de sofisticaţi cu o grămadă de inginerie şi reglaje în spate, dar având o sarcină atât de îngustă sunt neinteresanţi. Bine, trebuie să fie cineva pasionat şi de asta şi să înveţe şi aşa ceva la facultate. Mai aveau şi ceva piese din fibră de carbon. Nu-s rezistente şi nu-s uşoare. Or fi mai uşoare ca metalul dar nu-s uşoare. Nu e "materialul minune". Oricum, îţi arătau cum se fabrică, destul de drăguţ.
* Hidraulici de tot felul. Ţevi, pompe, bărci, avioane. N-am văzut (clasica) demonstraţie în care levitezi mingea de ping-pong cu o suflătoare.
* Clasicul experiment cu butoiul şi membrana. Iei un butoi de plastic de-alea în care se ţine varza murată, îi decupezi o gaură-n fund cam pe jumătate din diametrul butoiului, îi pui un cauciuc cu o sfoară în centru pe partea cu capacul, ocheşti şi tragi. Dacă umpli în prealabil butoiul cu fum o să vezi cum lansează un inel rotitor de aer cu care poţi să stingi lumânări sau să strici freza cui te enervează de la distanţă. Sau să simulezi fantome, făcuseră nu-ştiu-care pe la Discovery. Probabil cea mai simplă şi cea mai distractivă demonstraţie din toată expoziţia.

În parc

Ca urmare a observaţiilor lui Andrei revin cu completări la articolul despre faună. M-am plimbat un pic pe străzi, m-am uitat atent şi am văzut ciori, dar nu privighetori. Am văzut şi doi porumbei.
Am fost în Großer Garten, care e un fel de pădure cam de dimensiunea Herăstrăului din Bucureşti, cu câteva alei largi şi o grămadă de poteci. În mijloc are un palat ridicat pe la 1600, într-o parte are o grădină zoologică, în alta un lac şi câteva terase presărate. La intrare te întâmpină o hartă şi nişte instrucţiuni cu ce n-ai voie să faci:
* să campezi
* să boschetăreşti peste noapte
* să pozezi în scopuri comerciale
* să distrugi lucruri
et cetra.
Dedesubtul acestei liste destul de standard se găseşte un întreg paragraf despre cum nu este interzis, dar în acelaşi timp "nu este necesar să hrăniţi păsările de apă". Se explică detaliat cum:
* există suficientă hrană naturală şi păsările nu mor de foame
* păsările se obişnuiesc cu mâncarea dată de oameni, care deşi este hrănitoare nu este variată
* păsările devin leneşe / îşi pierd instinctele naturale şi o să stea tot timpul cu ciocul întins după mâncarea oamenilor
* mai grav, mâncarea va atrage şi alte păsări care nu se găsesc în mod normal în mediul respectiv
* găinaţul acestora va produce înflorirea apelor, fenomen care va consuma oxigenul dizolvat în apă şi va afecta fauna din lac, producând în acelaşi timp o listă de substanţe chimice pe care nu mi le mai amintesc, printre care şi hidrogen sulfurat, "care miroase a ouă stricate".
* apoi nu vom mai avea ecosistem frumos pe lac :(
Vorbesc cât se poate de serios şi nu exagerez deloc. O să postez poza.
Pe unul din lacuri există raţe de 3 feluri şi lebede. Deşi în Großer Garten există coşuri de gunoi (nu ca pe stradă), în mod paradoxal şi în parc găseşti cam la fel de multe mucuri de ţigară, inclusiv în ţarcul lebedelor. Spre deosebire de lebedele din Cişmigiu ăstea nu se îneacă cu ele. (Sau ălea din Cişmigiu se înecaseră cu ciungă? Corect, aici nu prea e ciungă după cum am menţionat anterior.)
Pe celălalt lac am văzut doar raţe şi un debarcader cu terasă unde poţi să bei bere şi să închiriezi o barcă cu 5 euro pe oră. Nu scria dacă ai voie să conduci barca băut.
Ca să încheiem subiectul faună, în parc găseşti o variatate mult mai largă de animale decât în restul oraşului. Am mai văzut vreo 4 feluri de păsări de nu le ştiu pe nume, mulţi bondari şi câteva veveriţe.
Prin parc şerpuieşte o linie de tren dubioasă cu ecartament de vreo 50 cm. Linia este dotată cu indicatoare feroviare de toate felurile, semafoare şi marcaje la intersecţia cu aleile. Pe ea circulă un fel de Trenuleţul Copiilor tras de o mini-locomotivă serioasă, cu vagoane descoperite în care încap şi adulţi.
Pe aleile mari se poate circula cu maşina (nu ştiu daca are oricine voie să intre, dar n-am văzut nicio barieră / cameră / taxator) şi chiar cu camionul. Spre deosebire de România, nimeni nu se plânge şi nu comentează că se intră cu maşina în parc. Probabil pentru că aleile sunt foarte late şi e loc şi de maşini, şi de biciclete şi de oameni. Şi până la urmă cum poţi să înjuri camionul care alimentează terasa cu bere sau cu băuturi fine când sigla de pe el este atât de sofisticată şi cu un aer atât de istoric. Şi nu pute că are motor bun şi filtru ca lumea şi-s o grămadă de copaci nu numai în parc, ci în tot oraşul. Nimeni nu travesează parcul cu maşina pe post de scurtătură.
În Germania nu scrie obsesiv peste tot la ce tensiune se alimentează trenul sau tramvaiul. Sau prizele.

Biserica

În Germania (după cum am mai zis) bat clopotele la biserică. Probabil fiind o biserică ne-ortodoxă aici bat mai mult. 5 minute pe ceas. Duminica trecută m-au sculat la 10. Azi m-au sculat la 7, când eu voiam să mă scol la 8. Acum voiam si eu trag o siestă la 6 seara după o zi de muncă şi din nou n-am putut. Şi în Bucureşti e plin de biserici, practic nu poţi să faci doi paşi fără să treci pe lângă una, mă mir cum de cei evlavioşi de-şi fac cruci tot timpul n-au articulaţiile inflamate. Dar în Bucureşti poţi să dormi. Să nu vă imaginaţi că termopanele de Bucureşti izolează fonic mai bine decât cele nemţeşti. Am 3 biserici lângă bloc în Bucureşti şi totuşi pot să dorm. În Dresda nu pot. S-a dat acum ceva timp o lege în România că n-ai voie să blasfemiezi sau ceva de genul ăsta. Să te pui rău cu Biserica. Posibil să fie şi pe-aici aşa ceva. Mă voi abţine deci de la a folosi cuvinte dintr-un registru ofensator. Cu toate astea, nu v-a ajuns mă câţi oameni aţi jupuit şi-aţi ars în Evu' Mediu? Nu pot mă şi io cetăţean european să dorm în [cenzurat] mea? Nu vă mai săturaţi de campanii anti-[cenzurat]? Propagandaţi dragilor cât vreţi dar lăsaţi-l pe Dumnezeu în pace şi pe mine să dorm. Când turează motocicliştii motoarele e nasol. Când bat clopotele la biserică e bine. Măcar dac-ar fi nişte clopote decente dar sunt nişte vechituri cu un sunet înfundat şi şters. Prefer motoarele de 3,14 ori. În Germania e nasol. M-am săturat. Vreau acasă.

Despre faună

Ca si in România în Germania există gândaci. Spre deosebire de România aici nu există gândaci de bucătărie sau orice alt fel de insecte în apartament. Există însă afară şi se strâng şi aici seara la lumină. Pe la ora 9, după ce apune soarele, încep să zboare o grămadă de cărăbuşi. Nu sunt mai deştepţi ca ai noştri, se ciocnesc şi ei de toate cele şi pică. Mai pe seară cărăbuşii se duc la culcare şi apar musculiţe. Din când în când mai vezi şi câte o buburuză. Noaptea târziu apar păianjenii, unii mari, unii mici. Păianjenii sunt diversificaţi dar insectele mai puţin. Vezi doar cărăbuşi sau doar musculiţe. Nu vezi diversitatea de la noi, deşi e mult mai multă verdeaţă. Nu există ţânţari. Există şi vreo 2-3 tipuri de păsări. În amurg mai vezi lilieci, ceea ce e foarte tare. Niciodată nu verzi câini vagabonzi.

BAC

Nu vă mai plângeţi de subiectele de la BAC. Pe vremea mea BAC-ul era mai greu. Şi am dat capacitatea cum se numea atunci, zisă şi "capac" în antetul foii, şi la istorie şi la geografie. Şi admitere la liceu, cum e şi normal să fie. Şi nu mi-a plăcut şi m-am plâns şi eu. Dacă vă plângeţi la Realitatea pe chat măcar scrieţi corect româneşte. Că habar n-ai ce-i ăla un text dramatic e nasol (ca să nu zic dramatic), dar nu mortal. Prefer să cred că totuşi lumea a ştiut dar a încurcat autorii, nici mie nu mi-a plăcut literatura. Dar dacă scrii într-un CV sau într-o scrisoare de intenţie că eşti foarte şmecher (precum Caragiale era "un mare miştocar pe vremea lui") ca aşa miau zis toţi tovarăşi şi nam avut vre-o problemă vreo-dată l-a ceva, cine te aştepţi să te angajeze şi pe ce post? Vreun partid politic poate. Şi poate de-aia sunt şi salariile mici în România.
Tot pe vremea mea (dacă tot suntem la subiectul ăsta) făceai facultate de 5 ani şi dac-o terminai erai inginer diplomat (Dipl. Ing. cum scrie în Germania pe uşile de la birouri). Acum o faci de 4 (sau de 3) şi dacă vrei să fii şmecher şi betonist precum Caragiale mai bagi, inserezi pardon, şi 2 ani de master. N-o spun eu, a spus-o un profesor al meu: bine, au redus-o - au redus-o, dar orele de filosofia culturii tehnice* le-au lasat şi au tăiat de la matematică. Poate de-aia or fi şi salariile mici în România :))
----
* Cele mai mişto ore (eu am făcut filosofie cognitivistă nu filosofia culturii tehnice sau socialism ştiinţific ca părinţii mei) erau cele de filosofie cognitivistă. Discuţii în contradictoriu (dar civilizate) între un filosof în vârstă şi 20 de calculatorişti despre inteligenţa artificială. Relaxant.

Luni

În Germania e răcoare vara. Plouă mult şi bate vântul. Mie îmi place aşa. E şi soare, e şi caniculă cânteodată. În Germania caniculă înseamnă 30 de grade. Lejer. Când e cald (sau mai puţin cald) studenţii îşi întind prosoapele pe iarbă. Unii fac un picnic, alţii fac plajă la soare, alţii stau întinşi la umbră. Cum se mai practică şi prin Politehnica Bucureşti. Seara, după ce studenţii încheie picnicul / statul la un pahar de vorbă pe bancă, mai vin din când în când persoane bine îmbrăcate dar care nu poartă vreo uniformă ori siglă şi strâng sticlele goale de bere. Probabil le duc la magazin să ia bani pe ele. Pe un PET gol se suc se pot lua şi 25 de cenţi.
Şi în Germania auzi motociclete turate.
În Germania nu trebuie să ţii robinetul 5 minute deschis ca să vină apa caldă. Sunt suficiente câteva secunde, asta la etajul 16 (15). Or avea boiler pe acoperiş?

Weekend

Şi în Germania puştii sar gardul terenului de baschet când uşa e încuiată. Nu că ar fi ceva rău în asta câtă vreme nu deteriorează nimic.
Şi în Germania bălăngăne clopotele de la biserică la 10 dimineaţa. Au bălăngănit 10 minute într-o melodie complexă. M-au sculat din somn. Nici aici nu le pasă de chestia asta, şi nici aici nu se consideră tulburare a liniştii publice. Până la urmă, în Germania lumea se scoală devreme chiar şi duminica. Nimeni nu doarme până la 10.
Am auzit că în Germania taxa radio-TV e de 17 euro pe lună. Mă gândesc să cumpăr un tuner pentru că în cameră am mufă TV.

Germania

Vreau de ceva vreme să deschid un blog în română pe care să comentez probleme locale şi iată că s-a ivit ocazia: sunt în Germania, am nervi şi am chef să scriu.
Aşadar primele însemnări nu vor trata probleme locale ci aspecte subiective ale vieţii în Germania.
1. Pe Otopeni s-a stricat avionul. În ciuda comentariilor, protestelor şi smiorcaielilor celorlalţi pasageri, mie mi s-a părut că reprezentanţii companiei germane s-au comportat decent. Mi-au găsit loc la altă cursă şi am aterizat în Germania.
2. Am aterizat în Germania şi am stat la coadă la paşapoarte, nu la culoarul cu cetăţeni UE unde ne mândrim de ceva timp că putem şi noi să intrăm, ci la ăla normal, unde mi s-a părut coada mai mică. Am intrat fără probleme, am luat legătura şi am aterizat la destinaţia finală.
3. Am aterizat, am luat imediat bagajele şi am dat să merg spre oraş. M-am încurcat în hărţile de autobuz. Am sunat să întreb cu ce ajung în centru. Cică să iau trenul de sub aeroport, e un S verde pe indicator. M-am mai învârtit ceva, am găsit S-ul mic verde pe indicator, am coborât, am luat bilete de la terminalul automat. Cam neprietenos terminalul dar m-am descurcat. M-am urcat în tren, am arătat biletul, doamna controlor s-a uitat urât la mine că de ce nu l-am ştampilat pe peron (în engleză). M-am uitat la ea cu faţa de turist picat din pom care nu văzuse aparatul de ştampilat bilete, mi l-a ştampilat ea şi am ajuns în oraş.
4. Am văzut un Logan cu număr de Germania.
5. M-am cazat, am dat 245 de euro pe vreo 3 săptămâni într-o cameră cu baia comună cu încă 3. Colegii-s OK. Camera e OK. Patul e cam tare. N-am putut plati cu cardul că cică nu merge. Am vorbit în România la bancă şi cică da, cardul e OK, dar nemţii au încercat să-l acceseze prin banda magnetică nu prin cip. OK, o să le zic să-l taxeze prin cip :| Mă miră că la ei nu e uzuală treaba asta. Sau o fi cardul meu de vină?... Voi vedea.
6. M-am dus la supermarchet să-mi iau d-ale gurii. Când se stă la coadă la casă există o bandă rulantă lungă pe care se pun produsele. Fiecare client separă produsele sale de ale anteriorului punând o bară transversal pe bandă. Cam cum se face şi la noi doar că-i mai lungă banda. Am omis să pun bara, considerând că spaţiul gol destul de mare serveşte suficient de bine ca delimitator. Nu. În Germania totul se face ca la carte, altfel aştepţi 5 minute până vine un puşti să-i arate doamnei de la casă cum se scot produsele de pe bonul clientului anterior.
7. Am luat micul dejun la cantina căminului, m-a costat 4 euro jumate. Mult. Data viitoare îmi iau de la supermarchet.
8. Căminul este de fapt un bloc de 17 etaje proaspăt renovat. De fapt are doar 16 etaje pentru că în Germania numerotarea începe cum e normal de la parter, care nu se numeşte parter ci etajul 1. Deci are 17 nivele plus subsol. În alte ţări (iar, cum e normal) parterul este etajul zero. Doar la noi se numeşte parter şi nu are număr. În Germania nu există mezanin (probabil, de fapt habar n-am). Ce dracu-i ăla un mezanin şi de ce nu are şi el număr.
9. Priveliştea de la etajul 16 (15 după normele româneşti) e drăguţă dar nu extraordinară. Spre deosebire de Bucureşti, în Dresda există foarte mulţi pomi şi asta se vede de sus şi se simte de jos. Oraşul e frumos văzut de jos dar urât văzut de sus. Sau poate sunt eu mai dubios.
10. Cheia de la cameră este o cheie deşteaptă, ea putând deschide mai multe uşi printre care:
* camera
* modulul în care se află cele 3 camere, buda şi bucătăria
* uşa de la intrarea blocului
* parcarea subterană de maşini/biciclete
* alte spaţii comune
A nu se înţelege că respectiva cheie poate descuia şi celelalte camere din modul sau din bloc. Cheia, pe lângă partea clasică (cea cu zimţi), are un magnet în mâner şi probabil vreun cip de identificare, putând astfel deschide mai multe uşi şi doar uşile care trebuie. Cheile de la facultate sunt complet electronice, nu au zimţi. Se bagă în uşă în mod normal, se rotesc în mod normal, dar totul e electronic. Au şi ecran LCD.
11. În Germania uşile se deschid invers. Tot timpul mă ciocnesc şi mă împiedic de ele. Mă întreb dacă peste trei luni când mă voi întoarce în România voi avea aceeaşi problemă.
12. La cămin găseşti de toate: cantină, automat de cafea, maşină de spălat şi de uscat (păcat că nu e în cameră), fier de călcat, prosoape şi hârtie igienică, poţi chiar să trimiţi plicuri prin poştă. Fiind cămin internaţional toată lumea ştie engleză.
13. Spre deosebire de Suceava, unde la cămin ai televizor în cameră, în Dresda n-ai. Spre deosebire de Suceava şi de Bucureşti, unde ai Internet nelimitat în cameră, şi spre deosebire de alte locuri unde n-ai deloc, în Dresda ai Internet care vine de la "reţeaua ştiinţifică a centrului de cercetare" şi care nu este nelimitat, adică este limitat în cât poţi transfera pe zi şi, mai grav, în ce poţi transfera. Mai exact, nu ai voie să foloseşti Internetul decât în scopuri ştiinţifice. Ţin cu această ocazie să menţionez faptul că acest articol posedă valoare ştiinţifică, el documentând aspecte ale vieţii în Germania ce pot fi interesante pentru studenţii români potenţiali vizitatori şi nu numai.
14. În cămin, ca de altfel în toate clădirile, nu se fumează. Se poate fuma însă pe balcoanele care există la fiecare etaj sau afară. Pe trotuarul din faţă există automat de ţigări.
15. În Dresda, ca şi în Zurich, nu prea există coşuri de gunoi. Vorbesc de acele coşuri de gunoi în sensul românesc, agăţate de stâlpi pe stradă. În Zurich mai erau câteva, dar în Dresda n-am văzut deocamdată niciunul. Sunt în schimb din loc în loc nişte pubele mari, similare cu cele care au început să apară prin Bucureşti, numai că mult mai solide. Ca şi cele din Bucureşti, sunt împărţite pe căprării, dar mult mai nemţeşte: hârtie, plastic, ambalaje, gunoi menajer, sticlă transparentă, sticlă maro şi sticlă verde. Corect. Neexistând însă coşuri de gunoi "normale", pe străzi e plin de mucuri de ţigară. Nu aşa de plin ca-n Zurich sau ca-n Bucureşti, dar există. Din nou spre deosebire de Zurich, în Dresda nu există ciungă pe jos. În Zurich, neexistând coşuri de gunoi, lumea aruncă ţigările şi ciunga pe jos. Noaptea vine un trancarici care spală trotuarele şi culege mucurile şi ce-o mai fi pe-acolo, dar lasă în urmă ciungile, care sunt multe. Foarte multe. În Dresda însă nu există ciungă pe jos, probabil aici nu se mestecă atât de multă gumă sau nu ştiu.
16. Şi în Germania există boschetari, sau mă rog, persoane defavorizate sau cum să le zicem. Unii caută prin gunoaie. Alţii stau în faţa facultăţii şi beau bere toată ziua.
17. În Germania studenţii fac grătar pe iarbă în faţa căminului.
18. În Germania studenţii au frigiderul burduşit cu bere. În Germania sticlele de bere goale se returnează la un automat care-ţi dă bani pe ele.
19. În Dresda vezi cam la fel de mulţi biciclişti ca în Bucureşti, dar mult mai puţine maşini. Şoferii conduc prudent. Tramvaiele şi trenurile parcă plutesc pe şine, nu trăncăne şi nu fac flame ca-n Bucureşti să te scoale la 5 dimineaţa şi să vibreze blocul.
20. În Germania lifturile sunt mişto! E o senzaţie foarte greu de descris când vezi un lift construit probabil prin anii '60, cu designul epocii respective, cu metalul gros tăiat şi îndoit la milimetru, cu uşile automate din lemn care se închid ferm fără însă a se trosni, care merge lin şi precis, cu automatizare care chiar funcţionează şi chiar ţine cont de fiecare la ce etaj a chemat liftul şi în ce direcţie vrea să meargă etc. Aspectul, mişcarea, zgomotul, mirosul, chiar şi etichetele redau împreună justeţea unui lift nemţesc.