Germania

Vreau de ceva vreme să deschid un blog în română pe care să comentez probleme locale şi iată că s-a ivit ocazia: sunt în Germania, am nervi şi am chef să scriu.
Aşadar primele însemnări nu vor trata probleme locale ci aspecte subiective ale vieţii în Germania.
1. Pe Otopeni s-a stricat avionul. În ciuda comentariilor, protestelor şi smiorcaielilor celorlalţi pasageri, mie mi s-a părut că reprezentanţii companiei germane s-au comportat decent. Mi-au găsit loc la altă cursă şi am aterizat în Germania.
2. Am aterizat în Germania şi am stat la coadă la paşapoarte, nu la culoarul cu cetăţeni UE unde ne mândrim de ceva timp că putem şi noi să intrăm, ci la ăla normal, unde mi s-a părut coada mai mică. Am intrat fără probleme, am luat legătura şi am aterizat la destinaţia finală.
3. Am aterizat, am luat imediat bagajele şi am dat să merg spre oraş. M-am încurcat în hărţile de autobuz. Am sunat să întreb cu ce ajung în centru. Cică să iau trenul de sub aeroport, e un S verde pe indicator. M-am mai învârtit ceva, am găsit S-ul mic verde pe indicator, am coborât, am luat bilete de la terminalul automat. Cam neprietenos terminalul dar m-am descurcat. M-am urcat în tren, am arătat biletul, doamna controlor s-a uitat urât la mine că de ce nu l-am ştampilat pe peron (în engleză). M-am uitat la ea cu faţa de turist picat din pom care nu văzuse aparatul de ştampilat bilete, mi l-a ştampilat ea şi am ajuns în oraş.
4. Am văzut un Logan cu număr de Germania.
5. M-am cazat, am dat 245 de euro pe vreo 3 săptămâni într-o cameră cu baia comună cu încă 3. Colegii-s OK. Camera e OK. Patul e cam tare. N-am putut plati cu cardul că cică nu merge. Am vorbit în România la bancă şi cică da, cardul e OK, dar nemţii au încercat să-l acceseze prin banda magnetică nu prin cip. OK, o să le zic să-l taxeze prin cip :| Mă miră că la ei nu e uzuală treaba asta. Sau o fi cardul meu de vină?... Voi vedea.
6. M-am dus la supermarchet să-mi iau d-ale gurii. Când se stă la coadă la casă există o bandă rulantă lungă pe care se pun produsele. Fiecare client separă produsele sale de ale anteriorului punând o bară transversal pe bandă. Cam cum se face şi la noi doar că-i mai lungă banda. Am omis să pun bara, considerând că spaţiul gol destul de mare serveşte suficient de bine ca delimitator. Nu. În Germania totul se face ca la carte, altfel aştepţi 5 minute până vine un puşti să-i arate doamnei de la casă cum se scot produsele de pe bonul clientului anterior.
7. Am luat micul dejun la cantina căminului, m-a costat 4 euro jumate. Mult. Data viitoare îmi iau de la supermarchet.
8. Căminul este de fapt un bloc de 17 etaje proaspăt renovat. De fapt are doar 16 etaje pentru că în Germania numerotarea începe cum e normal de la parter, care nu se numeşte parter ci etajul 1. Deci are 17 nivele plus subsol. În alte ţări (iar, cum e normal) parterul este etajul zero. Doar la noi se numeşte parter şi nu are număr. În Germania nu există mezanin (probabil, de fapt habar n-am). Ce dracu-i ăla un mezanin şi de ce nu are şi el număr.
9. Priveliştea de la etajul 16 (15 după normele româneşti) e drăguţă dar nu extraordinară. Spre deosebire de Bucureşti, în Dresda există foarte mulţi pomi şi asta se vede de sus şi se simte de jos. Oraşul e frumos văzut de jos dar urât văzut de sus. Sau poate sunt eu mai dubios.
10. Cheia de la cameră este o cheie deşteaptă, ea putând deschide mai multe uşi printre care:
* camera
* modulul în care se află cele 3 camere, buda şi bucătăria
* uşa de la intrarea blocului
* parcarea subterană de maşini/biciclete
* alte spaţii comune
A nu se înţelege că respectiva cheie poate descuia şi celelalte camere din modul sau din bloc. Cheia, pe lângă partea clasică (cea cu zimţi), are un magnet în mâner şi probabil vreun cip de identificare, putând astfel deschide mai multe uşi şi doar uşile care trebuie. Cheile de la facultate sunt complet electronice, nu au zimţi. Se bagă în uşă în mod normal, se rotesc în mod normal, dar totul e electronic. Au şi ecran LCD.
11. În Germania uşile se deschid invers. Tot timpul mă ciocnesc şi mă împiedic de ele. Mă întreb dacă peste trei luni când mă voi întoarce în România voi avea aceeaşi problemă.
12. La cămin găseşti de toate: cantină, automat de cafea, maşină de spălat şi de uscat (păcat că nu e în cameră), fier de călcat, prosoape şi hârtie igienică, poţi chiar să trimiţi plicuri prin poştă. Fiind cămin internaţional toată lumea ştie engleză.
13. Spre deosebire de Suceava, unde la cămin ai televizor în cameră, în Dresda n-ai. Spre deosebire de Suceava şi de Bucureşti, unde ai Internet nelimitat în cameră, şi spre deosebire de alte locuri unde n-ai deloc, în Dresda ai Internet care vine de la "reţeaua ştiinţifică a centrului de cercetare" şi care nu este nelimitat, adică este limitat în cât poţi transfera pe zi şi, mai grav, în ce poţi transfera. Mai exact, nu ai voie să foloseşti Internetul decât în scopuri ştiinţifice. Ţin cu această ocazie să menţionez faptul că acest articol posedă valoare ştiinţifică, el documentând aspecte ale vieţii în Germania ce pot fi interesante pentru studenţii români potenţiali vizitatori şi nu numai.
14. În cămin, ca de altfel în toate clădirile, nu se fumează. Se poate fuma însă pe balcoanele care există la fiecare etaj sau afară. Pe trotuarul din faţă există automat de ţigări.
15. În Dresda, ca şi în Zurich, nu prea există coşuri de gunoi. Vorbesc de acele coşuri de gunoi în sensul românesc, agăţate de stâlpi pe stradă. În Zurich mai erau câteva, dar în Dresda n-am văzut deocamdată niciunul. Sunt în schimb din loc în loc nişte pubele mari, similare cu cele care au început să apară prin Bucureşti, numai că mult mai solide. Ca şi cele din Bucureşti, sunt împărţite pe căprării, dar mult mai nemţeşte: hârtie, plastic, ambalaje, gunoi menajer, sticlă transparentă, sticlă maro şi sticlă verde. Corect. Neexistând însă coşuri de gunoi "normale", pe străzi e plin de mucuri de ţigară. Nu aşa de plin ca-n Zurich sau ca-n Bucureşti, dar există. Din nou spre deosebire de Zurich, în Dresda nu există ciungă pe jos. În Zurich, neexistând coşuri de gunoi, lumea aruncă ţigările şi ciunga pe jos. Noaptea vine un trancarici care spală trotuarele şi culege mucurile şi ce-o mai fi pe-acolo, dar lasă în urmă ciungile, care sunt multe. Foarte multe. În Dresda însă nu există ciungă pe jos, probabil aici nu se mestecă atât de multă gumă sau nu ştiu.
16. Şi în Germania există boschetari, sau mă rog, persoane defavorizate sau cum să le zicem. Unii caută prin gunoaie. Alţii stau în faţa facultăţii şi beau bere toată ziua.
17. În Germania studenţii fac grătar pe iarbă în faţa căminului.
18. În Germania studenţii au frigiderul burduşit cu bere. În Germania sticlele de bere goale se returnează la un automat care-ţi dă bani pe ele.
19. În Dresda vezi cam la fel de mulţi biciclişti ca în Bucureşti, dar mult mai puţine maşini. Şoferii conduc prudent. Tramvaiele şi trenurile parcă plutesc pe şine, nu trăncăne şi nu fac flame ca-n Bucureşti să te scoale la 5 dimineaţa şi să vibreze blocul.
20. În Germania lifturile sunt mişto! E o senzaţie foarte greu de descris când vezi un lift construit probabil prin anii '60, cu designul epocii respective, cu metalul gros tăiat şi îndoit la milimetru, cu uşile automate din lemn care se închid ferm fără însă a se trosni, care merge lin şi precis, cu automatizare care chiar funcţionează şi chiar ţine cont de fiecare la ce etaj a chemat liftul şi în ce direcţie vrea să meargă etc. Aspectul, mişcarea, zgomotul, mirosul, chiar şi etichetele redau împreună justeţea unui lift nemţesc.