Acum că m-am mutat departe de biserică nu mă mai scoală clopotele, în schimb nu pot să dorm de petrecerile macaronarilor şi dimineaţa mă scoală drujba. Fiindcă Dresda e în topul oraşelor după suprafaţa de verdeaţă pe cea totală, sunt mulţi boscheţi de tuns. Nu credeam c-o s-ajung vreodată să mă gândesc la dezavantajele de a avea spaţiu verde, dar na, viaţa e plină de surprize. Boscheţii respectivi sunt de fapt nişte pomişori de 1,50 m plantaţi foarte aproape unul de altul. De câteva dimineţi tot vine un nene cu o drujbă şi o bagă în ei. Rezultă un fel de zid verde, perfect drept, şi o grămadă de frunze pe jos lângă, care se strâng după. Sunt convins că şi în alte părţi se practică treaba asta, unii preferând s-o realizeze cu nişte foarfece de tuns boscheţi, dar nemţii sunt mai eficienţi. Mă întreb dacă s-ar putea face cu explozibil, ar fi genial. Acum nu înţeleg ce dracu' îţi trebuie 6 ore să tunzi nişte boscheţi. Ori te distrezi, ori ai normă, ori pur şi simplu sunt multe frunze de tăiat. Nu la câini, că nu există.
Pentru maşini există o grămadă de restricţii legislative privind poluarea; pentru drujbe mai puţine. Aşa se ajunge câteodată ca în Dresda, unul din cele mai verzi oraşe din Europa, să pută a benzină mai rău ca-n Bucureşti, unul din cele mai betonate şi împuţite oraşe din Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu