duminică, 7 august 2011

despre transport 2

În articolul anterior făceam haz de oile de pe calea ferată. Îmi pare rău că la doar câteva zile distanţă se confirmă povestea. Dincolo de bietele oi, care n-aveau nicio vină, cine plăteşte repunerea trenului pe şine şi cine plăteşte întârzierea de ţşpe ore? Acum mulţi ani am visat o scenă similară. Cineva a trecut bulevardul în fugă, prin loc nemarcat, având o trecere de pietoni la 50m într-o parte şi alta la 30 în cealaltă, prin faţa maşinilor care aveau verde. Ţin să accentuez că maşinile nu erau undeva la orizont, ci foarte aproape şi se îndreptau cu viteză mare dar sub limita legală spre semaforul verde. Maşina a evitat persoana la distanţă de cm, dar i-a lovit câinele în plin. Bietul câine n-avea nici el nicio vină, îşi urmărea stăpânul inconştient. Stăpânul în loc să mulţumească tuturor sfinţilor că a scăpat ca prin urechile acului, s-a dus să ţipe la şofer că i-a călcat câinele. Mă miră că şoferul s-a abţinut de la a-i aplica 2-3 palme. Având în vedere că din maşină au căzut bucăţi în urma impactului, cu privire la pieton mi-ar fi plăcut să văd:
* plata reparaţiei maşinii
* despăgubire către şofer pentru timpul pierdut
* daune morale către şofer pentru sperietură
* amendă pentru trecut strada aiurea
* amendă pentru comportament iresponsabil faţă de animale cauzând rănirea sau moartea acestora.
Ceva de genul şi pentru ciobanu' lu' peşte.

Un comentariu:

  1. E foarte neclar in articolul linkuit care e legatura dintre deraierea trenului si macelul oilor.

    Daca oile au murit pentru ca trenul a deraiat - si altfel n-ar fi murit (improbabil totusi, pentru ca oile erau pe sina), atunci sa zicem ca trenul e devina.

    In schimb oricum ciobanul poate da in judecata administratia cailor ferate ca nu a semnalat in mod corect ca pe sine trece trenul - cum era sa stie (vezi aici procesele stupide, dar castigate, intentate de diversi pentru ca produsele erau fierbinti etc).

    RăspundețiȘtergere